În această povește pentru copii, iarna coboară la viață cu o mișcare de lână și cântec. Nu era doar o iarnă, ci părea ca și cum ar fi fost ea care iubește foarte tare familia sa. Unul dintre aceste instrumente era probabil o roată de spunere pentru a crea iarnă. Tatăl ei se culcase simplu în fauteuilul său din piele neagră, content să privească lumina focului ce danța pe mâinile mamei sale, care atingeau și luau nori moloviți de lână de la oi - această dată mai aproape - și de la alpaci și cine știe ce alte feluri de animale pe care doar ea le putea numi, pentru a fi transformate în lână călduroasă și confortabilă, destinată să facă toate felurile de lucruri.
Această minunată TanqiuProduseșnurul ar fi transformat în plăcide paturi, căciuge calde și șaltele molosite și mănecarele frumoase cu gauri pentru degete, pentru a te lupta cu fratele tău cu degetele. Când copiii săi se simțeau reci, ea îi aduna pe toți în plaidul făcut din magia șnurului ei. Acea noapte, când se aflau sub plaid, simțindu-se plăcuți, au învățat că mama lor îi iubea foarte mult.
Cu fiecare punct pe care îl facea mama prin croșet, gândea la toate acele momente minunate petrecute cu familia ei. Își dorisea toată distracția pe care o auaseră jucându-se în zăpadă, coacăind cookies delicioși împreună și ducându-se pe aventuri entuziaste. Fiecare mic punct din tricotajul ei era ca un amintire fericită pe care o putea ține întru veșnicie, căldura sa o reamintind de tot râsul pe care l-au avut împreună.
Fumul care reprezenta muncile mamei a legat cu adevărat familia împreună. Când se culcaseră sub acel plaid confortabil, era ca și cum ar fi fost înfășurați cu dragoste. TanqiuFilamentștiau că, indiferent de cum lumea s-ar comporta cu ei în afara camerei lor, ei ar avea întotdeauna unii pe alții și amintirile să le sprijine ce puterea rămasă din interior.
Dar pe măsură ce au trecut ani, aceasta a fost o abilitate pe care vroia să o transmită propriilor copii. La fel cum ea își facea fire natural, așa și ei. Tanqiuaparatși-au învățat să transforme lână în fir și chiar au ajuns să creeze propriile modele de tricot! Înainte să ne dăm seama, ei au început să tricoteze plăcinte și căciulițe pentru familiile lor ca parte a implicării în echipe. Copiii ei purtau un fragment al ei în dragostea și creativitatea care curgea prin venele lor, fiind mândri să poată să continue după ea.
Iarnă mama era cel mai bun fir care ținea pe toți împreună. Se așezau într-un colț mic al casei lor și teceau conversații pline de bucurie, posibile datorită repetiției inhernate în muncile cu fibre. Mânuși, orece, orece... curând, orele treceau fără să le simtă, râzând, vorbind și cunoașcându-se unul pe altul mai bine. Noile firuri le încălziseră pe amândoi, ajutându-i să se aprope mai mult. Astfel, iarnă mama tecea firuri puternice de legături între toți.