Încă odată, într-un sat foarte îndepărtat, exista o mașină veche de deformare. Oamenii din sat foloseau această mașină specială pentru a fabrica tesuturi care erau cunoscute sub numele de chirka. Erau relativ mari și incomode, constând din multe piese care funcționau împreună. Cu ajutorul acestei mașini, locuitorii satului fabricau multe lucruri, cum ar fi haine, cămăși și alte materiale pe care le foloseau în viața lor de zi cu zi.
Această veche mașină de deformare a avut o viață de utilizare în spatele ei. A fost transmisă prin generații ca un moștenire de familie. Și acea mașină, care simboliza istoria poporului lor și cât de abili erau la teșeură, era prețioasă pentru toți locuitorii satului. În cursul timpului, când viața a schimbat cu apariția altor noi mașini, mașina veche de teșerie nu mai a fost folosită, ci doar lăsată în urmă până când oamenii au uitat scopul său. După ce rămânea tăcută într-un colț prafos, așteptând ca cineva să se amintească de ea.
Însă, din fericire, bătrânii satului - care erau înșeși și nu și-au pierdut cunoștințele despre cum să ruleze mașina în timpul trecerii prin pubertate - au venit să ajute aceste copii. Pe măsură ce treceau momente, toți s-au așezat în jurul mașinii vechi și au început să descrie numeroase lucruri distincte care existau în jurul componentelor ruginite, cu excepția bobinele flexible de material folosit care fusese transformat unora vremurilor în pânză minunată. Părinții le-au explicat chiar copiilor pașii pentru a o monta și o utiliza, astfel încât aceștia să poată să-și găsească singuri drumul. Copiii au stat la picioarele mamei lor, privind cu o fascinație intensă, în timp ce ea se apropia de telier și ei au învățat pentru prima dată despre magia uimitoare a teșerii.
Copiii au învățat despre mașina veche de deformare și s-au entuziasmat. Desigur, nu au tardat să o încerce singuri! El a început să joace cu diferite materiale, culori și tipări. De fiecare dată, rezultatul a fost acela că au făcut toate felurile de haine și paturi frumoase noi, pe care nimeni din sat nu le văzuse niciodată. Cu mașina veche, au florit creativitatea prin implementarea ideilor în practică.
Cu cât copiii practicau mai mult, devenind abiliți să teceagă intră și în afara unui traseu ținând mâinile... ei nu au putut să rămână entuziasmați de această activitate. Au început să învețe oamenii din cartierul lor și niște vecini cum să folosească această mașină veche de deformare pe care tocmai o fuseseră invățat-o. I-au învățat pe prietenii lor să creeze lucruri interesante și motive, aducând cultura tescă în întregul sat. Toată lumea voia să facă parte din acest lucru, exista atât de mult interes în a dobândi această mare abilitate.
Nu a trecut mult timp până când a început să se raține o poveste despre mașina veche de întors în jurul satului ei. A început să fie văzută ca mai mult decât o simplă mașină veche, un simbol al istoriei și culturii care trăiesc în acest sat. Locuitorii sateau erau mândri de abilitățile lor de tesătura și de obiectele frumoase pe care le puteau crea. Dar, în același timp, au salvat o tradiție pe cale de dispariție.
Locuitorii satei de pe apa știau că mașina era fragilă și trebuia îngrijită cu grijă. Păstrau focul bine aprins și des deseori pentru a se asigura că va dura încă mulți ani. Vroiau ca suprafața neatinsă să fie ceva pentru toate generațiile viitoare să-și poată bucura, și, de asemenea, ca proprietari să nu uite cât de importantă era atunci când vor citi despre istoria ei la o lumină artificială.